Comunicare creativă

De aproximativ zece luni se petrec destul de multe transformări înăuntrul meu și pentru că parte din aceste procese sunt chiar revelatoare m-am gândit să „încerc” să scriu câte ceva.

Ultima întâlnire cu grupul de Art Terapie Phronetik®, din care eu fac parte și în cadrul căruia mă formez, a fost despre Sine & Câmpul terapeutic (Câmpul Phronetik® în cazul nostru). Bineînțeles că s-au întâmplat o sumedenie de transformări, am creeat noi viziuni și am învățat printre multe altele să comunicăm fără prea multe cuvinte.

Da, ați citit bine, comunicare fără cuvinte! Acest tip de conectare ne învață foarte multe despre comunicarea sănătoasă, comunicarea asertivă pe care noi o folosim sau ne dorim să o folosim în fiecare zi.

Imaginea atașată articolului este lucrată de doua persoane care nu își vorbesc între ele, însă comunică! Și o fac foarte firesc…

Task-ul nostru a fost să ne ilustram propriul Sine pe aceiași foaie și să observăm cum am putea să ne conectăm, fără să vorbim între noi. Maria m-a ales pe mine, împreună ne-am ales materialele, fiecare ce și-a dorit în acel moment, după care pur și simplu a început „dansul”. Da, știu! Noi desenam/ pictam, nu dansam însă totul era atât de natural precum un dans, unul bun al unor parteneri care se cunosc de mult și știu foarte bine coregrafia momentului. Doar că eu și Maria lucram pentru prima oară împreună.

În aceasta lucrare eu m-am conectat cu Maria și împreună am creat această imagine vibranta. Privind lucrarea mă gândesc cât de puternică este această conectare și cum una fără cealaltă nu am fi putut să creăm această vibrație, emoție.

Ce am învățat din acest exercițiu? Că pentru a ne conecta, avem nevoie să comunicăm și că pentru a comunica e necesar să dezvoltăm abilități de comunicare precum ascultarea, o da… foarte multă ascultare/ observare în cazul nostru –împreună am creat siguranță și confort. Apoi cooperare, fiecare a fost liberă să aleagă ce și cum să exprime. Amândouă ne-am dorit să facem parte din acest joc, fără acordul fiecăreia nu am fi putut fi UNA. Am negociat din priviri și am împărtășit bucurie, entuziasm și joc prin zâmbete.

Mulțumesc Maria Murgu pentru acordul de a posta lucrarea și Ramona Andrei pentru că mă ajuți să-mi găsesc cuvintele din imagini și simțiri.

Art terapeut in formare in cadrul ARTE