ABSTRACT. The role of art therapy in the social-emotional development of teens with intellectual disabilities. Lately, school counselors have noticed the increased need for counselling of the children in schools. Occasionally, art therapy activities are implemented in special schools in order to foster the social-emotional development of teens with intellectual disabilities. This approach is perceived by children as less invasive than many other traditional therapeutic approaches (Williams, 1976, cited in Kahn &Beverly, 1999). Also, it is easily implemented in educational settings and it is suitable for children with various developmental problems, emotional and social needs, learning difficulties (Stanley & Miller, 1993). The current paper targets the identification of the impact that art-therapy has on the social and emotional functioning, self esteem and interpersonal relationships of children with intellectual disabilities, aged 10 to 14 years. The intervention program developed and implemented has as a main objective the fostering of imagination, of self-reflective and problem-solving skills, as well as the discovery of the participants’ inner wisdom.

Key words: art-therapy, intellectual disability, social-emotional development, self esteem

Art-terapia de grup și dizabilitatea intelectuală

Tot mai mulți cercetători sugerează că implicarea în activitatea de creație poate îmbunătăți nivelul de bunăstare mintală și fizică (Johnson & Sullivan-Marx, 2006). S-a sugerat că terapiile prin artă sunt tot mai întâlnite în cadrul serviciilor de sănătate mintală (Gallagher, 2007, citat de Cooley, 2007). Ruddy & Mines (2003) raportează  utilizarea terapiei prin artă la persoanele cu schizofrenie, atât individual, cât și în grup. Aceast tip de terapie este, de asemenea,  un adjuvant important pe lângă medicație în a-i ajuta pe acești oameni. Johnson & Sullivan-Marx (2006) sugerează că observarea și evaluarea proceselor de creație pot fi de neprețuit în ceea ce privește tulburările de percepție și cele de dezvoltare.

Efectele pozitive ale terapiei de grup în promovarea bunăstării în ceea ce privește sănătatea mintală sunt recunoscute, totodată sugerându-se că activitățile orientate de grup facilitează niveluri mai mari de interacțiune și simptome, decât terapiile verbale (Argyle & Bolton, 2004). Johnson & Sullivan-Marx (2006) susțin că schimbul de experiențe în cadrul grupurilor poate inspira participanților să se angajeze mai ușor în discuții, ceea ce duce la mai multe conexiuni în cadrul grupului. Aceeași autori susțin că art terapia într-un format mic (5-7 participanți) poate oferi un spațiu sigur pentru schimbul de trăiri, povești și discuții. Argyle & Bolton (2004) au aflat în urma evaluării unui proiect de art terapie că terapia de grup a promovat un „sens de apartenență”, „coeziune a grupului” și „sinele colectiv”, lucru datorat în întregime muncii în grup.

Terapia de grup începe să fie folosită tot mai mult în cadrul școlilor. Un exemplu de astfel de practică este ilustrat într-un studiu realizat de către Mishna și Muskat (2004), în care  cercetatorii au analizat patru grupuri formate în cadrul școlii, de 4 până la 6 membri fiecare. Copiii au participat la intervenții directe pentru îmbunătățirea abilităților sociale realizate de către asistentul social, cât și intervenții indirecte care au la bază munca în echipă a profesorilor, colegilor și părinților. În urma acestui studiu s-a constatat că terapia de grup pentru copiii cu autism îi ajută enorm în ceea ce privește formarea prieteniilor prin învățarea abilităților sociale în grup și, de asemenea, are un potențial semnificativ referitor la îmbunătățirea funcționării sociale, într-o manieră ce poate fi generalizată și în alte medii din lumea copiilor.

Art-terapia este o formă de terapie care nu a fost suficient de mult explorată în ceea ce privește copiii cu autism.  Potrivit autorilor Cooper și Widdows (2004), terapia prin artă, este foarte potrivită copiilor din spectrul autist, deoarece aceștia gândesc într-o manieră concretă și vizuală. Terapia prin artă, ca și componentă a programului de dezvoltare a abilităților sociale, poate să determine creșterea dorinței copiilor de a participa la acțiune, deoarece arta este o activitate pe care ei o găsesc acceptabilă.

Terapia prin artă oferă copiilor o cale de a rezolva problemele vizual. Îi determină pe copiii cu DI să fie mai puțin literali în a se exprima, și, în același timp, oferă o cale neamenințătoare de a face față/ accepta respingerile.

Prin arta realizată de către copii, terapeutul poate câștiga insight în ceea ce privește trăirile copilului, informație ce nu poate fi redată fidel prin mijloacele verbale. Prin folosirea imaginilor, a simbolurilor și a poveștilor sociale profesionistul îi poate sprijini pe copii să-și amintească ceea ce au învățat. Când copiii și terapeuții colaborează în crearea acestor materiale, astfel încât ele să fie adaptate provocărilor și scopurilor fiecărui copil, copilul și le va însuși și le va integra în experiențele proprii (Gray, 1994).

Arta poate fi experimentată prin mai multe mijloace incluzând teatrul și muzica. Caracteristicile vizuale concrete care se regăsesc în artă îi ajută pe acești copii, care adesea experimentează anxietate în situațiile sociale, să se relaxeze și să se bucure de ei înșiși în timp ce învață abilități sociale într-un mediu controlat, precum terapia de grup.

Justificarea teoretică a programelor de intervenție art-terapeutică

Programele de art-terapie urmăresc dezvoltarea personală, a talentului și a creativității copilului cu DI, promovează vindecarea sufletească, sănătate și descoperirea copilului interior.

În ultimul deceniu au devenit vizibile eforturile de angajare a învățământului într-un proces de restructurări profunde, cu scopul de a schimba grila de valori a educației în acord cu democratizarea întregii societăți, unde asigurarea respectării dreptului la educație pentru toți copiii (art.28 din Convenția Drepturilor Copilului) și egalizarea șanselor de succes ale acestora au reprezentat, și continuă să reprezinte, obiectivele esențiale. Astfel, una din provocările programului de intervenție art terapeutică a fost aceea de a promova diversitatea și încercarea de a oferi o intervenție de calitate, accesibilă tuturor copiilor.

Copiii cu DI din școlile speciale provin din medii foarte variate, majoritatea făcând parte din familii cu un nivel scăzut de școlarizare, familii numeroase, dezorganizate sau fără experiență de viață. Cu toate acestea trebuie amintiți părinții devotați, care își petrec timpul aproape în totalitate cu copilul cu dizabilităţi.

Rolului consilierului în viața copilului este acela de a fi pregătit corespunzător, astfel încât să fie capabil să-i susțină, să-i sfătuiască și să-i sprijine pe copii atunci când au nevoie. Consilierul îi poate ajuta pe copii pe durata procesului de dezvoltare socio-emoțională, să reușească să se adapteze și să facă față provocărilor vieții, cu ajutorul programelor de intervenție de acest tip, care au un specific permisiv, non-directiv și centrat pe persoană.

Terapia prin artă este o intervenție permisivă care se pliază foarte bine pe specificul copilului preadolescent cu dizabilitate intelectuală. Comportamentele disruptive sau problemele specifice DI pot fi înțelese și ameliorate mai ușor în cadrul terapiei prin artă, aceasta fiind un tip de intervenție predominant non-verbală și relativ nestructurată. În cadrul grupului de art-terapie se activează învățarea socială cu ajutorul informațiilor specifice și detaliate din mediul terapeutic și, nu în ultimul rând, învățarea prin exemple.

Caracteristicile grupului art-terapeutic

Grupul este centrat pe dezvoltarea personală a fiecărui participant. Acesta a fost creat pentru acei copii care vor să deprindă cum să comunice mai bine cu ceilalți, având conștiința valorilor și emoților personale. Grupul oferă participanților posibilitatea de a se cunoaște mai bine pe sine și pe ceilalți, de a valorifica interacțiunea cu ceilalți, astfel încât aceasta să fie productivă pentru fiecare, de a-și descoperi resursele personale.

Pentru adolescenții care se află la vârsta descoperirii de sine, a dobândirii propriei independențe, un astfel de grup nu poate decât să le vină în ajutor, prin faptul că deschide drumul pentru creionarea unei personalități adaptate cerințelor sistemului social, oferindu-le în felul acesta echilibrul psihologic.

Un astfel de grup oferă copiilor suport emoțional, facilitează comunicarea sinceră, deschisă, dezvoltarea unor sentimente de încredere și acceptare de sine prin integrarea în grup. Permite de asemenea, realizarea unei comunicări empatice, exersarea unor roluri și a unor comportamente asertive.

Cadrul terapeutic în care se desfașoară grupul de art-terapie este foarte important, pornind de la contextul social sau instituțional, până la sala destinată terapiei. Este de preferat o colaborare a persoanelor din instituția în care se desfășoară grupul, pentru a facilita toate activitățile legate de grup. Sala ar trebui să respecte anumite caracteristici cum ar fi: să fie curată și aerisită, să fie suficient de largă pentru a încăpea toate persoanele din grup, iluminarea să fie reglabilă (în funcție de activitate), să asigure intimitate și confidențialitate, să prezinte accesorii specifice atmosferei de relaxare (perne, plante, tablouri). De acest lucru, în general, este responsabilă instituția în care își desfășoară grupul activitatea.

Grupul poate fi eterogen în ceea ce privește proveniența socială, religioasă, etnică, națională. Omogenitatea are în vedere criteriul vârstei și nivelul de dezvoltare intelectuală.

Programul de intervenție art-terapeutică

Programul de intervenție art-terapeutică este un material destinat consilierilor, psihologilor și profesorilor care lucrează cu copiii cu dizabilități intelectuale. Acest program a fost realizat pentru a veni în ajutorul cadrelor didactice și a psihologilor, care lucrează cu copii cu DI și nu numai. Interesul copiilor față de școală este tot mai scăzut, aceștia fiind tot mai absorbiți de tehnologie, prin intermediul căreia află tot ce este actual. De aceea, ei iși doresc un alt mod prin care să-și dezvolte cunoștințele, unul mai antrenant, mai liber, interesant și plin de elemente inovatoare. Art-terapia reușește să îndeplinească aceste criterii.

Programul de intervenție art terapeutică a fost realizat în așa fel încât să poată fi aplicat tuturor copiilor, cu sau fără dizabilităţi, adaptarea acestuia fiind realizată la fața locului, în funcție de resursele și nivelul de înțelegere al fiecărui copil. Pentru ca adaptarea să fie posibilă, înainte de fiecare ședință consilierul pregătește fișe cu imagini, exemple și orice materiale cu potențialul de a ajuta și sprijini copilul în demersul său de a crea. În cazul grupului terapeutic format din persoane cu DI, doza de directivitate este puțin mai ridicată în funcție de fiecare copil.

Tehnicile de lucru folosite în acest program sunt: jurnalul creativ (Capacchione, 1989), transformarea cărților și desenul liber. Cu toate că s-au folosit trei tehnici diferite de lucru, temele au fost aceleași pentru fiecare din cele trei grupuri.

Jurnalul creativ: este o modalitate prin care copiii pot să se cunoască mai bine. De asemenea poate ajuta în dezvoltarea abilităților de scris sau desenat. Metoda constă în exerciții simple, care se realizează într-o agendă sau un jurnal personal. Exercițiile sunt realizate în așa fel încât îi ajută pe copii să: își exprime emoțiile și gandurile, să se simtă confortabil să scrie sau să deseneze, ajută la dobândirea unui obicei de auto-exprimare, dezvoltă comunicarea în imagini sau cuvinte, îi determină să fie mai observatori, să se cunoască mai bine și să se placă mai mult. Jurnalul creativ îi determină pe copii să-și folosească imaginația și talentele naturale, dezvoltă concentrarea acestora și îi ajută să-și găsească înțelepciunea interioară.

Transformarea cărților constă într-un amestec de materiale de artă: colaje, desen, obiecte reciclabile, plasticuri, cartoane colorate, ațe, mărgele, decupaje, îndoituri, origami, obiecte tridimensionale care sunt integrate într-o carte veche, nouă, reciclată, multiplicată etc. O carte transformată poate fi simplă, realizată prin lipirea unor poze, imagini, desene, sau complexă, precum, crearea unei sculpturi în interiorul cărții. Acest tip de acțiune pune accent mai mare pe procesul de creare față de jurnalul creativ care necesită un nivel mai mare de analiză a datelor.

Desenul liber este tehnica cea mai liberă folosită în cadrul intervenției de față și constă în oferirea unei foi albe de hartie și a materialelor artistice: creioane colorate, creioane de ceară, pensule, acrilice, tempera, lipici, reviste etc. Această tehnică pune accent pe culorile folosite, tipul de linii (groase, subțiri, lungi, scurte, drepte, curbe, apăsate, mâzgălite etc.), folosirea spațiului, mișcarea, așezarea în pagină etc.

Prin folosirea acestor trei tipuri de metode de lucru s-a dorit să se sublinieze în ce măsură influențează suportul de lucru implicarea și determinarea copiilor de a se angaja în sarcină.

Programul a avut ca obiectiv principal dezvoltarea personală a copiilor, descoperirea calităților personale, creșterea stimei de sine și îmbunătățirea relațiilor interpersonale ale copiilor cu dizabilități intelectuale, prin folosirea tehnicilor art-terapeutice și a materialelor artistice.

 

Concluzii

În urma analizei datelor și axându-se pe impactul pe care terapia prin artă l-a avut asupra dezvoltării socio-emoționale a copiilor cu DI în cadrul acestui program de intervenție, s-au înregistrat următoarele răspunsuri pentru întrebările de cercetare.

Chiar dacă în urmă analizei statistice nu s-au înregistrat schimbări semnificative în ceea ce privește stima de sine, conceptul de sine și relațiile interpersonale ale copiilor cu DI între pre și post-test, totuși au fost consemnate unele variații ale acestor concepte, culese cu ajutorul metodelor calitative. Totuși, potrivit datelor înregistrate în ceea ce privește simptomele de externalizare și internalizare, evaluate cu ajutorul scalei pentru evaluarea sănătății mintale și evaluarea funcționării psihosociale, au fost consemnate diferențe semnificative statistic în legatură cu comportamentele internalizate. Acest lucru poate să suțină faptul că art-terapia de grup contribuie la ameliorarea comportamentelor anxioase, depresive și anti-sociale. De asemenea, se poate menționa faptul că utilitatea scalelor statistice este moderată și că evaluarea cu metode calitative este mai potrivită, folosind grile de observație adaptate pe specificul persoanelor cu DI.

Folosirea tehnicilor diferite de lucru a avut influențe diferite semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea sănătății mintale și a funcționării socio-emoționale.

Individualizarea programelor de art-terapie de grup poate fi realizată pentru persoanele cu DI. Aceast lucru poate fi posibil în funcție de fiecare copil și de achizițiile acestuia. Art-terapia este considerată ca fiind un instrument efectiv în câștigarea insight-ului către dinamica inconștientului, iar art-terapia de grup, în particular, permite copiilor cu DI să-și împărtășească sentimentele și gândurile prin intermediul materialelor artistice și să învețe unii de la ceilalți într-un mediu care încurajează imitarea celorlalți, în ceea ce privește gândirea sau comportamentul. Art-terapia de grup promovează și încurajează acest tip de comportamente imitative și îi sprijină pe copii în descoperirea propriei identități (Choi & Jeon, 1996). De asemenea, stimulează eliberarea emoțiilor reprimate și ajută copiii cu DI să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși (Chun & Choi, 1997).  Angajamentul copiilor în tratamentul art-terapeutic activează resursele subconștiente ale acestora, descoperă relațiile obiectuale profunde, mecanismele lor de apărare și problemele de dezvoltare.

Fiind o intervenție permisivă, art-terapia de grup facilitează adaptarea programului în funcție de specificul copilului cu DI. Importantă este prezența, conectarea și înțelegerea sarcinilor, a motivelor pentru care copilul se află într-un cadru terapeutic. Dacă aceste sunt împlinite, implicarea copilului este garantată. Când nimic nu este catalogat ca frumos sau urât, bine sau rău, copiii învață că intenția contează, mai mult, chiar este apreciată.

În acest studiu, grupul a oferit acestor copii un mediu suportiv și sigur pentru ca aceștia să-și îmbunătățească abilitățile sociale, iar procesul art-terapeutic i-a ajutat să vizualizeze diferite aspecte din viața acestora și să se cunoască mai bine. Copiii au reușit să-și modeleze un oarecare portret socio-emoțional prin observare și imitarea celorlalți colegi sau a consilierului, prin împărtășirea emoțiilor personale, prin faptul că erau preocupați sau îi sprijineau pe ceilalți. Deoarece participanții simțeau că aparțineau grupului, erau acceptați și recunoscuți, aceștia au putut să se dezvolte personal într-un context interpersonal.

________________________________________________________________________________________________________

*Textul integral il gasiti in volumul “Abordarea psiho-sociala a dizabilitatii. Modele de evaluare si interventie”  coordonat de catre prof. univ. Carmen Costea Bărluțiu aparut la Presa Universitara Clujeana 2016

http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/2038.pdf

Pe aceasta cale tin sa ii multumesc din nou lui Didi Kasa pentru ca m-a insotit in aceasta “calatorie” si a materializat atat de creativ si minunat partea de design a lucrarii mele de diseratie. Vedeti mai multe minunatii marca Didi Kasa aici. <3