În februarie mi-am făcut puțin timp pentru mine. Mi-am dorit mult să experimentez LEMNUL ca și material într-un alt fel decât o făcusem până acum. Mi-am cumparat mai multe plăci din lemn, 2 seturii de pânze și un traforaj electric avea soțul meu.

Plină de entuziasm, îl urmăream pe A. cum îmi pregatea bancul de lucru, si fără să stau prea mult pe gânduri, am desenat în joacă o inimă. Anul 2019 a fost un an foarte important pentru mine. Dupa mulți ani de lucru în adâncurile sufletului meu, se pare că în sfârsit am reușit să-mi ingădui IUBIREA.

Nu mă întrebați cum s-a întâmplat, pur și simplu a venit firesc în viața mea aceasta stare, dupa o perioadă dură și dureroasă de provocări, introspecții și momente de vulnerabilitate. 

Acum să vă povestesc câte puțin despre proces, acesta fiind de altfel și motivul pentru care am ales să scriu despre calea către INIMĂ. Ca și orice alt proces de creație poți învăța extraordinar de multe lucruri, doar observând ce ne este dat să trăim.

Să ne întoarcem la inima.

Un simbol atat de simplu și totuși atat de profund. Ar putea fi pur și simplu organul inima- cu un rol esențial în a ne menține în viață, ar putea însemna IUBIREA, compasiune, înțelegere; inima reprezintă înțelepciunea centrală a emoțiilor și ar putea însemna în același timp afectiune.

Din bucurie și entuziasm mi-am propus să fac MUUULTE inimi, cateva sute mă gandeam inițial și apoi să le împart cât mai multor oameni. Tot entuziasmul a durat pana când am început să tai. Era ușor si simplu, fața de traforajul manual, însă eu nu aveam îndemanare. Cu fiecare inimă decupată pe langă contur îmi pierdeam din bucurie și din încredere. Am rămas cu aceasta frustrare, am continuat să tai și să ma încred în proces fără să mai pun presiune pe mine și după aproape o ora jumătate am început să reușesc să-l dibui.

Din acest punct abia am putut să mă bucur de lucrul cu lemnul și să pot să experimentez cu materialele. Acum, deja nu-mi mai trebuia atat de multă atenție la mâini și puteam să simt cum, cu fiecare inimă așezata în cutie, o parte din mine se pregatea să plece în călătorie. Entuziasmul mă învaluia, fața îmi zambea singură, iar eu abia îmi mai țineam corpul pe scaun.

Am reușit să pregătesc în 2 zile, 10h -200 de inimioare pe care le-am trimis “în lume” să împartă mai departe din bucuria procesului si a întâlnirii mele cu lemnul. Procesul l-am numit dupa un cântec drag “Inimă-mi găsesc eu calea”, pentru că asta mi-a amintit -să mă ÎNCRED-, să răman în răfuiala interioară, sa mă caut în interior, să mă curtez, să am răbdare cu mine, să-mi accept împerfecțiunile și neputințele -ele fiind soldațeii care vor lucra defapt pentru creșterea și înțelegerea mea. 

Să răspândim iubire, cu puțină atenție, fiecare din noi poate… E magic!