Mult tare mi-am dorit sa impartasesc cum m-am simtit eu, ca si facilitator in cadrul acestui festival; astazi am gasit putin timp!

E asa o binecuvantare sa intalnesti o mana de oameni dedicati si sinceri, pasionati si implicati care investesc timp resurse si iubire, pentru a realiza o atmosfera De Poveste pentru minunatii copii din centrele de plasament. Am simtit energia asa ca a unui furnicar, multa energie buna, venita din adancul sufletului; chiar daca ei nu sunt chiar atat de numerosi precum furnicile dintr-un furnicar. Sunt insa devotati misiunii lor, ei stiu ca sunt responsabili sa creeze! Sa realizeze cadrul acela potrivit in care copiii sa se simta vazuti, auziti, valorosi si capabili. Pot sa spun cu bucurie ca De Poveste, au reusit cu brio sa indeplineasca toata aceste si multe altele. Am vazut copiii voiosi, relaxati, entuziasmati, curiosi, unii mai pierduti si mai greu de “agatat” in activitati, dar intr-un final cu totii si-au gasit ceva care sa se potriveasca lor.

Printre toti acesti oameni valorosi, am ajuns si eu, invitata fiind de Iulia, ITI MULTUMESC IULIA, pentru ceea ce faci si esti! Iar pentru acest festival am ales sa tin doua ateliere, unul cu si despre basm si altul de desen kinetic.

BASMUL este minunat de special si puternic! Activitatile care implica imaginatia provoaca oamenii de toate varstele, sa acceseaza diferite variante de a actiona si reactiona la provocarile vietii. Metaforele terapeutice si imaginatia ghidata/ vizualizarea, ofera alegeri copiilor intr-un mod efficient si atragator, fara a implica recomandari directe, verbale sau comportamentale. Cei carora li se spun povesti pot folosi continutul acestora in felul lor propriu si se pot inspira din acele semnificati care sunt in mod special aplicabile circumstantelor lor actuale.

Folosirea terapeutica a basmului urmareste, in special, evidentierea intr-o maniera diferita a situatiilor, astfel incat clientul sa gaseasca optiuni diferite in fata alegerilor evidente, comune.

Povestile sunt unele dintre dintre cele mai puternice forme de comunicare. Traditii orale si scrise sub forma de basme si povesti sunt prezente in toate patrimoniile culturale. De-a lungul anilor, civilizatiile au folosit  povestile ca mijloc de transmitere a unor aspecte sociologice, culturale si morale de la o generatie la alta.

Dacă ai fi…Cum ai fi?…Și ce ai face? – desen kinetic

In mod normal arta desenului se bazeaza pe produsul final –pe urmele lasate de creion pe hartie care la randul lor formeaza o imagine. Atelierul de desen kinetic este insa mai mult un atelier de performance decat un atelier de desen. Folosindu-ne de creioane, carbune sau pasteluri “abordam”  hartia precum o scena de teatru. Eliberam miscarile naturale ale corpului –miscari din incheieturi, extensii ale spatelui, intinderi si incordari –toate acestea cu scopul de a definii liniile. Prin aceste miscari, emotiile incep sa se intrezareasca, corpul se angajeaza in flux si astfel se aproprie de sine.

Aceasta exprimare vine dintr-o amintire profunda a corpului. Simpla si puternica, aceasta abordare este deschisa tuturor. Ofera bucuria de a crea si de a promova afirmarea, autonomia, increderea si cunoasterea de sine.

Aceste doua ateliere le-am sustinut in weekend-ul De Poveste si pot doar sa spun ca a fost ceva minunat de frumos si implinitor. Asta nu inseamna ca a fost usor; am intampinat greutati in ceea ce priveste numarul de participanti, rezistentele si limitele fiecaruia dintre noi, dar faptul ca am reusit sa “spunem” o poveste sa traim si sa fim in “aici si acum” ne-a oferit tuturor un sentiment de “acasa”.

Mi-a placut enorm ideea de a lucra in perechi, de a fi sprijin unii pentru ceilalti, in perechi sau in grup mare, am constientizat cu totii ca IMPREUNA e mai usor sa FIM si sa FACEM orice! Atat de tare m-a atins aceasta experienta incat am hotarat sa continuam sub forma unor Intalniri Art Terapeutice lunare, asa ca stati pe aproape, si nu ezitati sa faceti parte din acest minunat proiect de integrare.